Istoria artei teatrale romanesti

06.02.2017

Inca din vremuri imemoriale, "neamul" romanesc a simtit necesitatea jocului teatral practicand obiceiuri si rituri in ale caror forme de manifestare colectiva deslusim elemente cu un evident caracter spectacular. Aceste manifestari - cuprinse in ceea ce Mircea Eliade denumea ,, traditie folclorica " si dintre care unele au razbatut pana in viata contemporana a taranului roman - erau menite sa determine, prin procedee de natura magica, fertilitatea pamantului (,, paparudele ", ,, caloianul ", ,, dragaica " ), sa contribuie la imbelsugarea traiului zilnic, sa consemneze momente calendaristice sau ciclul evenimential al vietii si al mortii. Ele se desfasurau, dupa imprejurari, in mijlocul naturii, mai ales primavara si vara, in sate ori in casele oamenilor, totdeauna in prezenta unui ,, public " interesat sufleteste de productiile respective ( implicand adesea masti ), si erau practicate potrivit unor ,, scenarii " constituite prin traditie orala, de catre ,, interpreti " ( barbati, femei si copii ) anume alesi. Acestor practici li s-au suprapus in antichitate manifestarile cu caracter spectacular ale autohtonilor geto - daci, cele aparute pe tarmul Marii Negre prin intermediul coloniilor grecesti, precum si cele aduse de colonistii romani in Dacia ; in secolele II - VII ele au capatat trasaturile specifice noii spiritualitati romanesti atunci nascute, fiind imbogatite apoi cu adaosuri laice si religioase medievale, pentru a fi sintetizate treptat in asa numitele productii folclorice cu caracter teatral care aveau sa devina in secolele XVIII - XIX elemente formative ale fenomenului teatral national cult.Cea mai veche incercare dramaturgica originala cunoscuta pana astazi este cuprinsa intr-o scriere anonima, descoperita de Nicolae Densusianu in biblioteca Episcopiei romane din Oradea, datand probabil din anii 1778 - 1780 si intitulata Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragedice expressa (Uciderea lui Grigore Voda in Moldova exprimata in forma de tragedie ). Manuscrusul este alcatuit din scene disparate, cateva scrise in alte limbi ( o predica in tiganeste, cantece in latina si maghiara).Din primii ani ai secolului al XIX - lea exista in Moldova cele trei scene pentru teatrul de papusi ale lui Costache Conachi, intitulate: Giudecata femeilor, Amoriul si Comedie banului, Constantin Canta. Aceasta din urma, scrisa in colaborare cu Niculae Dimachi si Dumitrache Beldiman vadeste certele inclinatii pentru dramaturgie ale autorilor dar si neimplinirea lor.Intre cele dintai incercari dramatice romanesti enumeram: fragmentul dintr-o piesa in versuri intitulata Serdarul din Orhei descoperita de Vasile Alecsandri, care presupunea ca dateaza din 1811, continand dupa parerea Bardului de la Mircesti, o incercare de satirizare a parvenitismului, apoi prelucrarea dupa Gessner si Florian Mirtil si Hloe a lui Asachi, dar mai ales pamfletele dramatice ale lui Iordache Golescu, intitulate Starea Tarii Rumanesti acum in zilele Mariei Sale lui Ioan Caragea - Voievod ( 1818 ) si indeosebi Barbul Vacarescu, vanzatorul tarii ( probabil 1828 ).Cea dintai perioada de inflorire a dramaturgiei originale o gasim in legatura cu momentul revolutionar de la 1848, sub forma dezvoltarii comediei satirice, cand o serie de dramaturgi isi propun sa tintuiasca la stalpul infamiei, cu mijloacele comicului moravurile decazute ale societatii vremii: parvenitismul, casatoria din interes, moda imitarii cu dinadinsul a unor obiceiuri din lumea occidentala, stalcirea limbii romane, surprinse in structuri teatrale foarte simple si cu resurse literare inca modeste.Printre acesti dramaturgi trebuie amintiti Costache Facca ( 1800 - 1845 ), autorul piesei Comodia vremii sau Frantuzitele (1833), Alecu Russo (1817 - 1859 ), autorul pieselor Jignicerul Vadra si Bacalia ambitioasa ( ambele in 1846 ), Costache Balacescu (1819-1880), autorul comediei O buna educatie (1845), marele prozator Costache Negruzzi (1808 - 1868), autorul Carlanilor (1849) si al Muzei de la Burdujani (1851).Principala contributie la dezvoltarea dramaturgiei originale o aduce Vasile Alecsandri (1821 - 1890), personalitate complexa si reprezentativa a culturii nationale : poet, prozator, memorialist si dramaturg, animator de viata literara si teatrala.Format in spiritul culturii franceze, el si-a incercat initial pana de dramaturg prin prelucrarea unor teme din literatura pariziana a vremii, gasindu-si insa in curand tonul original.Inceputul il constituie Iorgu de la Sadagura (1844) si Iasii in carnaval (1845). Ambele lucrari, impreuna cu Piatra din casa (1847) si O nunta taraneasca (1848) constituie ceea ce am putea numi prima faza de creatie a lui Alecsandri in domeniul comediei.Anii care au urmat ii aduc lui Vasile Alecsandri maturizarea talentului, dramaturgul sintetizand din creatiile anterioare un personaj nou - Coana Chirita. Cele doua realizari principale din aceasta serie Chirita in Iasi (1850) si Chirita in provincie (1852), releva pozitia critica a lui Alecsandri fata de viata sociala a vremii dar si perfectionarea mijloacelor sale de creatie ( constructia decisa a personajelor, precizia replicii, efectele comice ) pana intr-atat incat personajul principal a ramas multa vreme legendar, iar piesele respective rezista inca reprezentarii in zilele noastre.Din aceeasi perioada dateaza si comediile Concina ; Millo director ; Agachi Flutur ; Ginerele lui Hagi - Petcu sau operetele Scara matei si Crai Nou (aceasta din urma pe muzica lui Ciprian Porumbescu ) sau ,,feeria" Sanziana si Pepelea.Putem afirma ca Alecsandri reprezinta punctul cel mai inalt atins in dezvoltarea comediei satirice la jumatatea veacului al XIX - lea ( 1840 - 1879 ) calitatile ( spiritul viu de observatie, pitorescul personajelor, verva, umorul ) fiind proprii intregii dramaturgii premergatoare.A doua directie de dezvoltare a dramaturgiei originale o constituie drama istorica de inspiratie nationala.Astfel primii autori ce au scris drame istorice au fost : Gheorghe Asachi (Petru Rares, 1837), Theodor Codrescu ( Plaiesul Logofat mare, 1846 ), Nicolae Istrati ( Mihul, 1850 ), Al. Pelimon (Curtea lui Vasile Voda, 1852 ), C. Z. Halepliu ( Moartea lui Mihai Viteazul la Turda, 1854 ), Ioan Soimescu (Moartea lui Radu VII de la Afumati, 1854).Inceputul cel mai edificator in drama istorica romaneasca il face Vasile Alecsandri cu piesa Cetatea Neamtului tiparita in 1857 si al carei subiect, marturiseste autorul, ,,e tras din novela istorica a d-lui C. Negruti " (Sobieski si romanii, 1686).Incheindu-si pe la 1877 activitatea comediografica, Alecsandri creeaza drama in versuri, in cinci acte, Despot - Voda (1879).Momentul afirmarii dramei istorice in teatrul romanesc il datoram ilustrului carturar Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 - 1907). Dupa ce contribuise prin numeroase articole la indrumarea teatrului, pledand pentru un repertoriu original, pentru sinceritate si firesc in interpretarea scenica, el elaboreaza drama Domnita Ruxandra si tragedia Raposatul postelnic, exercitii teatrale fara valori deosebite. Le urmea insa in 1867 poemul dramatic Razvan si Vidra, rod al maturizarii artistice, as acumularilor importante la care ajunsesera cercetarile sale istorice.Dezvoltarea dramaturgiei autohtone romanesti din perioada 1877 - 1918 ne apare dominata de trei personalitati marcante : Ion Luca Caragiale, Alexandru Davila si Barbu Delavrancea.Ion Luca Caragiale (1852 - 1912) este considerat alaturi de Mihai Eminescu si Ion Creanga, unul dintre cei mai de seama scriitori romani. Valoarea operei sale rezulta, desigur, din ansamblul ei (teatru, proza, teorie si critica) dar, fara indoiala, in acest ansamblu predomina literatura dramatica. Elaborata in decursul a doisprezece ani, opera sa dramatica cuprinde, in ordine cronologica, comediile O noapte furtunoasa (1879), Conu Leonida fata cu reactiunea (1882), O scrisoare pierduta (1884), D'ale carnavalului (1885) si drama Napasta (1890). Daca dezvoltarea comediei satirice ajunge cu opera lui Caragiale in faza clasica a dramaturgiei romanesti, evolutia dramei istorice de inspiratie nationala atinge aceasta culme prin contributiile lui Alexandru Davila si Barbu Stefanescu Delavrancea.Astfel Alexandru Davila (1862 - 1929) contribuie la inflorirea dramei de inspiratie nationala prin opera sa de capetenie Vlaicu-Voda (1902) considerata cea mai valoroasa drama istorica autohtona.Au trecut numai sapte ani de la premiera lui Vlaicu-Voda si cortina Teatrului National din Bucuresti s-a ridicat s-a ridicat pentru a infatisa publicului un nou moment inaltatir in istoria romanilor, prin pana unuia dintre cei mai apreciati scriitori ai vremii Barbu Stefanescu - Delavrancea (1858 - 1918). Este vorba de poemul dramatic Apus de soare reprezentat pentru intaia oara la 4 februarie 1909.Dramaturgia istorica a lui Delavrancea s-a bucurat de interpretari remarcabile inca de la premierele pieselor : C. I. Nottara a realizat in Stefan cel Mare si in Luca Arbore doua dintre cele mai importante creatii ale sale. In deceniile mai recente George Calboreanu apoi Gheorghe Cozorici si Teofil Valcu au reeditat emotionante interpretari in rolul lui Stefan.Inca de la inceputul secolului XX apar in literatura dramatica autohtona semnele unor innoiri care aveau sa semnifice in perioada dintre cele doua razboaie mondiale intrarea dramaturgiei intr-o epoca aparte, a unei complexe modernitati : in 1909 Mihail Sorbul scrie dramele istorice in cate un act Praznicul calicilor si Sarmanul popa, in 1911 se reprezinta poemul feeric Insir-te margarite de Victor Eftimiu, in 1915 din nou Mihail Sorbul scrie puternica drama istorica Letopiseti si un an mai tarziu, comedia tragica Patima rosie, pentru ca tot in 1916, Camil Petrescu sa dea prima varianta a Jocului ielelor.Alexandru Kiritescu (1888 - 1961) face parte din aceeasi generatie cu Eftimiu si Sorbul. Scriitor multilateral, el ataca problematica vietii sociale contemporane in ,,trilogia burgheza" - Marcel si Marcel (1923), Florentina (1925), Gaitele (1932) - atingand cu cea din urma linia de culme a virulentei satirice mostenite de la Caragiale.

Camil Petrescu (1894 - 1957), una dintre personalitatile proeminente ale literaturii romane din prima jumatate a secolului XX, ocupa un loc de frunte si in istoria dramaturgiei din aceasta perioada.Camil Petrescu este cel care creeaza in teatrul romanesc drama de idei si implicit drama intelectualului in societatea vremii - Jocul ielelor (scrisa in 1916). Alte creatii dramatice reprezentative pentru Camil Petrescu sunt : Suflete tari (1922), Mioara (1926), Mitica Popescu (1926), Act venetian (1919).Lucian Blaga (1895 - 1961) poet si filozof de un deosebit prestigiu in cultura nationala romaneasca si-a inchinat si el o buna parte din energia creatoare literaturii dramatice, oferind creatii de certa valoare : Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Mesterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930).George Mihail - Zamfirescu (1898 - 1939) este continuatorul speciei inaugurata in dramaturgia romana de Mihail Sorbul, comedia tragica, prin Domnisoara Nastasia (1927), Idolul si Ion Anapoda.Victor Ion Popa (1895 - 1946), om de teatru si literat polivalent a adus prin opera sa dramatica, regizorala si pedagogica o contributie insemnata la evolutia teatrului romanesc dintre cele doua razboaie mondiale. Din variata lui creatie dramaturgica se desprind cateva lucrari care releva preocuparea pentru drama si pentru comedia sentimentala : Muscata din fereastra (1928), Take, Ianke si Cadar (1933).Gheorghe Ciprian (1883 - 1968) actor de frunte al scenei romanesti isi revendica un loc aparte in istoria dramaturgiei autohtone prin izbutitele comedii Omul cu martoaga (1927) si Capul de ratoi (1940).Tudor Musatescu (1903 - 1970) s-a bucurat cel mai mult dintre confratii sai de aprecierea unanima si constanta a publicului spectator. Opera sa cuprinde aproape 60 de piese originale de toate genurile. In fruntea lor se situeaza neindoielnic Titanic - vals (1932) si Escu (1933), satire virulente la aresa politicianismului, a parvenitismului si a farsei electorale. Alte piese ale scriitorului: Sosesc deseara (1932), Visul unei nopti de iarna (1937), Geamandura, Madona, Al optulea pacat, Tara fericirii.Mihail Sebastian (1907 - 1945) exprima in opera sa dramatica, redusa cantitativ din cauza mortii premature, revolta in fata unei lumi nedrepte prin dorinta de evadare din aceasta lume : Jocul de-a vacanta (1938), Steaua fara nume (1944).Mircea Stefanescu (1898 - 1982), remarcabil tehnician al scrisului dramaturgic a creat numeroase piese care se inscriu in aria dezbaterii problemelor de viata : Roba alba (1924), Comedia zorilor (1928), Reteta fericirii (1946), Micul infern (1948), Rapsodia tiganilor (1948), Caruta cu paiate (1951), drama Cuza - Voda (1959).Aurel Baranga (1913 - 1979) a dovedit mult talent in domeniul comediei satirizand birocratia (Mielul turbat, 1953), practica spertului (Adam si Eva ,1963), imoralitatea in viata de familie (Reteta fericirii, 1957 ; Fii cuminte Cristofor, 1964 ; Sfantul Mitica Blajinul, 1965 ; Opinia publica ,1967).Teodor Mazilu (1930 - 1980) abordeaza comedia amara in Mobila si durere (1979).A doua varsta a comediei se manifesta sub condeiul noului val de dramaturgi aparut pe la mijlocul deceniului 7 : Paul Everac (Viata ca un vagon - 1973, Un fluture pe lampa - 1972 ,Ordinatorul - 1980); Suto Andras (Formidabilul Ghedeon - 1967); Dorel Dorian (Ninge la Ecuator - 1964 ,Corigenta la dragoste - 1967) ; Valentin Munteanu (Hotel ,,Zodia Gemenilor"- 1975) ; Ion Baiesu (Presul - 1972) ; Mihai Ispirescu (Concediu nelimitat - 1978 ; Trasura la scara - 1983 ) ; Tudor Popescu (Paradis de ocazie - 1979, Concurs de frumusete -1979, Milionarul sarac - 1983, Hotul de sentimente - 1988).Pretutindeni, teatrul romanesc - care i-a daruit artei universale pe Ion Luca Caragiale si pe Eugen Ionescu, pe Matei Millo, pe Grigore Manolescu, pe Aristizza Romanescu si pe Nottara, pe Maria Ventura si pe Elvira Popescu, pe Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorghe Dinica, pe Amza Pelea si Mircea Albulescu, pe Toma Caragiu si Dem Radulescu, pe Jan Constantin si Stefan Iordache, pe Ion Sava si pe Liviu Ciulei, ca sa ne limitam numai la cele mai rasunatoare nume - contribuie si va contribui neincetat, cu sinceritate si ardenta creatoare, la continua dezvoltare a relatiilor teatrale internationale, la cunoasterea reciproca a slujitorilor scenei, exprimand o vocatie traditionala. 

Sursa de inspiratie - Google